Canalblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Publicité
CENZURA LA RADIO.RO/censored by Radio Romania
Archives
Newsletter
CENZURA LA RADIO.RO/censored by Radio Romania
5 octobre 2009

Avocatului Poporului sesizat pentru organizarea referendumului şi stabilirea cabinetului interimar

Mai multe ONG-uri cer Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională asupra Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 106 privind organizarea referendumului dar şi cu privire la modul de stabilire a cabinetului interimar, ca urmare a ieşirii unui partid politic de la guvernare. Alianţa pentru Statul de Drept formată din Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International Romania lansează un apel privind respectarea articolului constituţional referitor la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat. "Constatând că degradarea accentuată a climatului politic din România din ultimele zile a creat tensiuni şi instabilitate politică care, adăugându-se unei crize economice şi sociale profunde, riscă să conducă la evoluţii politico-sociale la limita democraţiei; Observând cu îngrijorare tendinţa manifestă a unor actori instituţionali de a ignora, atât în spirit cât şi în literă, principiul separaţiei puterilor în stat; Sesizând consecinţele grave ale politizării sistemului administrativ care a determinat atât instabilitate administrativă şi deprofesionalizare, cât şi antrenarea administraţiei publice în criză politică ca urmare a schimbării compoziţiei politice a Guvernului; Constatând că blocajul politic a dat naştere unor probleme constituţionale provocate de unele decizii ale Executivului într-un domeniu rezervat Legislativului", ONG-urile, constituite într-o Alianţă pentru Statul de Drept, cer forţelor politice şi actorilor instituţionali să dea dovadă de responsabilitate şi să respecte cadrul constituţional asigurând separaţia reală a puterilor în stat şi neintervenţia în domeniile rezervate constituţional fiecăreia dintre acestea. Astfel, ONG-urile atrag atenţia Avocatului Poporului şi Curţii Constituţionale asupra momentului critic prin care trece România, moment în care apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale precum şi apărarea Constituţiei ar trebui să reprezinte repere fixe şi nenegociabile. În acest context, Alianţa pentru Statul de Drept cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională asupra OUG 106 privind organizarea referendumului, în sensul supunerii controlului de constituţionalitate a prevederii prin care Executivul poate da Legislativului termene limită în care acesta din urma să se pronunţe şi, respectiv, poate modifica prin ordonanţă de urgenţă regulamentele celor doua camere ale Parlamentului. Totodată, aceasta cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la modul de stabilire a cabinetului interimar, ca urmare a ieşirii unui partid politic de la guvernare, prin aplicarea necorespunzatoare a unor norme constituţionale referitoare la vacantarea unui post ministerial, în locul aplicarii prevederilor exprese ale art. 85 alin 2 şi 3 din Constituţia României. Interimatul de Ministerul de Interne, asigurat de Vasile Blaga, a generat discuţii privind constituţionalitatea măsurii, Constituţia stabilind că prevederile referitoare la schimbarea din funcţie a premierului, "cu excepţia revocării", care nu e permisă în cazul acestuia, se aplică corespunzător miniştrilor, care pot fi însă revocaţi.

Publicité
Commentaires
Publicité
Publicité