Canalblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Publicité
CENZURA LA RADIO.RO/censored by Radio Romania
Archives
Newsletter
CENZURA LA RADIO.RO/censored by Radio Romania
29 novembre 2009

Dan Voiculescu: Traian Băsescu a dezvoltat o obsesie în ce mă priveşte/AGERPRES

Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, susţine, într-o scrisoare deschisă adresată duminică, preşedintelui Traian Băsescu, care candidează pentru un nou mandat de preşedinte, că şeful statului a 'dezvoltat o obsesie' în ceea ce-l priveşte.
  'La fel ca toţi românii, am observat şi eu că ai dezvoltat o obsesie în ceea ce mă priveşte. Reuşeşti performanţa, deloc uşoară, de a-mi rosti numele de cel puţin 7-8 ori în orice intervenţie publică, indiferent de context sau de subiectul dezbătut. În aceste condiţii, trebuie să admiţi şi tu, ai o problemă. (...) Intensitatea privirii tale, voluptatea pronunţării obsesive a numelui meu mă determină să cred că situaţia ţi-a scăpat de sub control. Eşti posedat de idee, te macină, te consumă, te epuizează. Şi rezultatele se văd: ţi-ai pierdut tonusul, te descurci tot mai greu, ai obosit', spune Voiculescu în scrisoare, invitându-l, totodată, pe Traian Băsescu 'să rupă motanul'.
Voiculescu îi reaminteşte preşedintelui Traian Băsescu despre o discuţie din anul 2004 referitoare la Grivco.
'În 2004 ai venit la Grivco să negociem. Erai împreună cu Teodor Stolojan şi, spui tu, 'cu căciula în mână'. Îmi amintesc detaliat tot ce am vorbit atunci. Ce nu reuşesc să-mi amintesc, pentru că nu am dat niciodată importanţă unor astfel de amănunte, este cine a stat în capul mesei, cine în stânga şi cine în dreapta. Nu vrei, Traiane, să spui românilor şi să-mi aminteşti şi mie cum am stat noi la acea întâlnire? Am observat că tu eşti foarte sensibil la asemenea detalii', menţionează Dan Voiculescu, precizând că presa nu a avut acces la acea întâlnire.
'Nici atunci presa nu a fost invitată, informată sau prezentă. Sigur, înţeleg că dacă se fac în lipsa presei, dar în prezenţa lui Traian Băsescu, negocierile, chiar şi la Grivco, sunt transparente şi în interesul românilor',
conchide preşedintele fondator al PC.

Publicité
Commentaires
Publicité
Publicité